Un sfert dintre consumatori au în plan să cumpere autovehicule online

Spread the love

 Conform unui studiu de specialitate publicat miercuri, ponderea celor care vor să cumpere o maşină direct din reprezentanţă rămâne ridicată (61%, faţă de 54% cât se înregistra în urmă cu trei ani), scrie Agerpres.Referitor la preferinţa de a efectua o achiziţie la o reprezentanţă sau din mediul online, 14% dintre respondenţi s-au declarat indecişi.În acelaşi timp, 87% dintre cei chestionaţi au afirmat că utilizează instrumente online pentru a se informa înainte de a cumpăra un vehicul, însă reprezentanţele rămân un element important al procesului, iar 66% dintre respondenţi spun că doresc să interacţioneze fizic cu autovehiculul la un showroom şi 61% că vor să finalizeze achiziţia acolo.Datele relevă faptul că reprezentanţele sunt esenţiale în tranziţia către vehiculele electrice, deoarece consumatorii cu profil de „sceptici în privinţa vehiculelor electrice” sunt utilizatori fideli ai reprezentanţelor, chiar şi în etapa de pre-vânzare din procesul de achiziţie.

Astfel, peste două treimi dintre respondenţi (67%) susţin că se vor documenta prin intermediul unui agent de vânzări la o reprezentanţă (medie generală de 50%) şi 75% că doresc să interacţioneze fizic cu autovehiculul, înainte de a-l cumpăra (medie generală de 66%).Citiți monitorulcj.ro și pe Google News Sursă foto: depositphotos.com CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro

Lasă un răspuns