Eurodeputatul Dragoş Tudorache, din grupul Renew, fost ministru de interne, a declarat marţi, la Strasbourg, că ar trebui să ne întrebăm dacă preţul plătit pentru a stoarce o decizie pe 30 decembrie privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen cu frontierele aeriene este unul corect, potrivit Agerpres.„Depinde în ce şcoală de gândire te afli.
Cei care pretind că, fiind acolo, au înţeles exact ceea ce vor austriecii şi zic, domnule, noi ştim sigur că undeva anul ăsta o să găsim momentul politic în care să întoarcem Austria şi pentru terestre şi, după ce o să treacă şi alegerile la ei, o să fie bine.
Eu sunt oarecum rezervat faţă de cei care sunt în acea şcoală de gândire”, a declarat Tudorache în cadrul unui briefing pentru jurnaliştii români de la Strasbourg.Eurodeputatul susţine că a văzut suficiente astfel de momente politice în bula europeană în experienţa sa de 16-17 ani, încât să ştie că „atunci când laşi un lucru pentru mai târziu, până în acel moment mai pot interveni un milion de alte lucruri şi condiţionări politice din toate părţile”.El a subliniat că va fi necesară o nouă decizie pentru aderarea României şi Bulgariei cu frontierele terestre la spaţiul Schengen din partea tuturor statelor şi că acest lucru nu este valabil doar în cazul Austriei.„Eu le-am spus negociatorilor noştri: asiguraţi-vă măcar că există limbaj în text care măcar să securizeze pe toţi ceilalţi, să existe un angajament pentru tot restul Consiliului că nu mai există o discuţie pe frontieră terestre (…)”, a afirmat Tudorache.„Puteam să acceptăm un calendar decalat în privinţa frontierelor ferestre, dar trebuia o singură decizie politică.
Ori noi nu avem de fapt o singură decizie politică.
Noi avem o decizie politică pentru frontierele aeriene şi, se spune clar acolo, o altă decizie politică care, mai rău, este în mod expres acum condiţionată de voinţa Austriei, care este o altă greşeală mare”, a opinat eurodeputatul.Dacă până acum România putea acuza un abuz politic din partea Austriei, acum a legitimat poziţia Austriei prin decizia luată şi i-a dat chiar o aparenţă juridică, consideră Tudorache.Acest lucru va împiedica pe viitor un eventual proces al României la Curtea de Justiţie a UE, pentru că instanţa va considera că România a acceptat situaţia.
De asemenea, Austria ar avea legitimitatea de a se opune unei decizii viitoare privind aderarea la Schengen cu frontierele terestre.„Acum noi, prin această decizie, am creat şi o aură de legitimitate juridică pentru Austria, care poate să spună: eu nu sunt convinsă, uite, sunt acolo nişte criterii, sunt în anexă, fac parte din decizie, eu nu sunt convinsă acolo, nu-mi ridic veto-ul şi o să rămânem cum a fost cu MCV-ul, ad aeternam la voinţa cuiva”, a mai spus eurodeputatul din grupul Renew, potrivit Agerpres.Pe același subiect: