Macron anunţă un „concediu de naştere”, de şase luni, mai bine plătit, pentru ambii părinţi

Spread the love

Guvernul francez vrea să înlocuiască concediul parental actual cu „un concediu de naştere”, cu scopul de a lupta astfel împotriva scăderii natalităţii, relatează News.ro citând AFP.Este vorba despre un „concediu mai bine plătit, mai scurt decât concediul parental actual., care poate dura până la trei ani şi care îndepărtează multe femei de piaţa muncii”, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, între altele, preşedintele francez Emmanuel Macron.Emmanuel Macron : «Le congé de naissance viendra remplacer le congé parental actuel» pic.twitter.com/pBjstSiFiP„El le va permite celor doi părinţi să se afle alături de copilul lor timp de şase luni, dacă vor”, a precizat şeful statului.El consideră că actualul concediu „creează multă nelinişte, pentru că este extrem de puţin şi prost remunerat” şi creează astfel „sitiuaţii imposibile”.Potrivit Palatului Élysée, ideea este de a „debloca frânele economice şi sociale din calea dorinţei de a avea copii”.Ministrul Solidarităţii Aurore Bergé promitea în noiembrie introducerea – în 2025 – a acestui „nou drept” al familiilor.Ea anunţa atunci că acest concediu „ar putea coexista” cu actualul concediu parental, remunerat în prezent cu 429 de euro pe lună.

Lasă un răspuns