În cadrul dezbaterii pe buget, desfășurate joi în Sala de Sticlă a Primăriei Cluj-Napoca, edilul Emil Boc a prezentat principalele proiecte de dezvoltare ale orașului. Astfel, în 2024, o serie de proiecte urmează să fie încheiate, iar altele vor pleca la drum.
De asemenea, în cazul unor proiecte majore precum Spitalul Regional Cluj, metroul sau primul tronson al Centurii ocolitoare, lucrările vor debuta în teren. „Acest buget reflectă o viziune care pune accent pe partea de investiții și locuri de muncă, de aceea și secțiunea ce vizează dezvoltarea este cea mai consistentă.
O economie, fie locală sau națională, are consistență și sănătate, dacă se bazează pe investiții și locuri de muncă.
Un buget axat doar pe consum nu poate asigura vitalitate pe termen mediu și lung.
De aceea, bugetul pune accentul și de această dată pe dimensiunea dezvoltării, ca fundament pentru celelalte domenii.
Înainte de a împărți ceva, trebuie să produci, e simplu: dacă nu avem grijă să producem, nu vom avea ce împărți”, a explicat primarul Emil Boc în deschiderea dezbaterii pe buget. Obiectivul municipalității pentru nou an este de a menține și a continua tendința ascendentă a Clujului, care este un oraș de referință în privința calității vieții din România, dar și din Uniunea Europeană. „Trebuie să menținem pentru clujeni cele mai înalte standarde de calitate în materie de educație, sănătate, infrastructură, dezvoltare economică și locuri de muncă.Potrivit datelor naționale, Clujul se plasează pe locul 1, după București, ca urmare a muncii clujenilor, cu care am avut șansa de a promova împreună o strategie ce a produs rezultate.
Rezultate atât în privința bugetului Clujului, cât și a poziționării orașului în clasamente onorabile la nivel național și internațional.
De asemenea, urmărim corelarea politicilor locale cu cele naționale și europene.
Clujul trebuie să rămână ancorat la ceea ce înseamnă calitatea vieții în Uniunea Europeană”, a adăugat Emil Boc. Clujul a obținut recent, titlul EU Mission Label pentru orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic, ceea ce reprezintă o recunoaștere a eforturilor orașului de a gândi un plan complex pentru tranziția verde.„Acest lucru arată că suntem pe direcția corectă.
Ceea ce arată că împreună putem duce lucrurile mai departe, în aceeași direcție corectă”, a subliniat Emil Boc. Bugetul Clujului în 2024 este de 721 milioane de euro, cu o secțiune de dezvoltare de 406 milioane de euro, o creștere de 25% față de anul trecut, determinată în bună măsură de proiectele majore de dezvoltare ale Clujului.„Practic, două treimi din bugetul de dezvoltare vin din fonduri externe europene și naționale, iar o treime din fondul local.
Ceea ce arată că am fructificat toate avantajele posibile pe care România și Clujul le au, de a atrage resurse pentru dezvoltare”, a arătat Emil Boc.La nivel general, Clujul are peste 150 de proiecte și programe incluse în proiectul de buget. Pentru o serie de 24 de proiecte, lucrările vor începe în teren, din acest an. Dintre proiectele Clujului la care vor începe lucrările în acest an, figurează:Centura metropolitană/Tronsonul 1MetrouSpitalul Regional de UrgențăConectarea Clujului la Autostrada TransilvaniaBorhanci: Bazinul de înot, Școala Gimnazială și Liceul, Bazinul de înot și Grădinița/Creșă din cartierCăminul de vârstniciPista de biciclete Calea Turzii-str.
ObservatoruluiParcul PrimăveriiLucrările intră în etapa de execuție în 2024, iar valoarea fondurilor alocate este de 240 de milioane de euro.Alte 26 de proiecte, inițiate în anii trecut, vor fi încheiate pe parcursul acestui an.
De asemenea, alte 14 proiecte noi vor fi începute în 2024, precum:Skatepark indoorVouchere educaționale și vouchere sportive Modernizare Piața Avram IancuAutobuze cu hidrogen/stații de încărcarePodul NemțilorRestaurarea Obeliscului Carolina din Piața MuzeuluiIar 60 de proiecte sunt incluse în categoria proiectelor multianuale, lucrările în acest sens fiind în derulare.Pasajul Tăietura Turcului, proiectul se află în prezent în procedura de expropriere.
Autorizația de construire se eliberează după încheierea procedurii de expropriere desfășurate de Ministerul Transporturilor. Trenul metropolitan, proiectul urmează să fie depus în 2024.
În prezent se desfășoară etapa de analiză cu privire la forma finală a documentației. Parcul din cartierul Bună Ziua și Parcul I.L Caragiale sunt alte câteva proiecte aflate în derulare. „Trebuie să găsim un echilibru între dezvoltare și protecție socială, cu accent pe producerea de prosperitate.
Avem de promovat și de susținut un oraș în care fiecare să se simtă acasă.
Un oraș care să-și mențină atractivitatea și care să continue să asigure calitatea vieții”, a declarat primarul Emil Boc în dezbaterea bugetului municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2024. Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro