Zece vagoane ale unui tren de marfă s-au răsturnat și cinci au deraiat în gara Leu, la 25 km de Craiova.
Circulația este restricționată, iar trenurile circulă pe o rută ocolitoare.
Sunt întârzieri și de peste două ore ale trenurilor de pasageri Craiova – București.Ce spune CFR InfrastructurăCompania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că traficul feroviar a fost restricționat începând cu ora 1:30 pe relația Craiova – Caracal, din cauza unui incident feroviar în care este implicat un tren privat de marfă.La intrarea în stația CF Leu, peste macaze, 5 vagoane din compunerea unui tren privat de de marfă au deraiat, iar alte 10 s-au răsturnat.
Trenul aparține operatorului privat de marfă Global Rail Solutinons, avea în compunere 35 de vagoane încărcate cu cereale și circula în relația Salonta – Roșiori Nord.Facem precizarea că personalul feroviar al SRCF Craiova va acorda sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe șină a vagoanelor deraiate si răsturnate, astfel încât zona Craiova – Caracal să fie redeschisă în condiții de siguranță.În acest moment circulația trenurilor se va realiza pe rute alternative: Craiova – Piatra Olt – Caracal.