Un bărbat din Apahida a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat de două ori ordinul de protecție. Acesta și-ar fi amenințat soția și bătut fiul.„La data de 15 ianuarie a.c.
polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, în cazul unui bărbat, de 70 de ani, pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu și amenințare.În fapt, în cursul serii de 13 ianuarie a.c., bărbatul, aflându-se la locuința din localitatea Apahida, și-ar fi agresat fiul, în vârstă de 48 de ani și și-ar fi amenințat soția, în vârstă de 68 de ani.
Polițiștii au intervenit la fața locului pentru aplanarea conflictului și pentru luarea măsurilor legale, întocmind formularul de evaluare a riscului, în baza căruia au emis ordin de protecție provizoriu pe numele acestuia.Ulterior, polițiștii au fost informați că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție de două ori, prin faptul că s-ar fi deplasat la locuința respectivă în datele de 14 și 15 ianuarie a.c.. Astfel, la data de 15 ianuarie a.c., polițiștii l-au depistat pe bărbat în locuința din localitatea Apahida.
În baza probatoriului administrat, pe numele acestuia a fost emisă ordonață de reținere pentru 24 de ore”, a transmis IPJ Cluj.„Tot la data de 15 ianuarie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 39 de ani, cercetat pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe.Din activitățile de cercetare efectuate de polițiști a reieșit că, în data de 28 decembrie 2023, în timp ce se afla într-o locuință din localitatea Sânnicoara, și-ar fi agresat fizic fosta soție, în vârstă de 34 de ani.În această situație, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe și au emis ordin de protecție provizoriu, care a fost prelungit de instața competentă pentru o perioadă de 6 luni”, a adăugat IPJ Cluj.Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro