Coreea de Nord a dizolvat mai multe agenții care lucrau pentru reunificarea cu Coreea de Sud, a anunțat marți agenția oficială de presă nord-coreeană KCNA.Decizia a fost anunțată de parlamentul nord-coreean, potrivit KCNA, și vine la câteva săptămâni după declarațiile liderului țării, Kim Jong Un, potrivit cărora căutarea reconcilierii sau reunificării cu Coreea de Sud ar fi o „greșeală”, citează AFP.Din punct de vedere tehnic, cele două țări se află în război din 1953, luptele fiind oprite de un armistițiu și nu de un tratat de pace.Cele două țări „se află într-o confruntare acută în peninsula coreeană” și „reunificarea coreeană nu poate fi niciodată realizată cu Republica Coreea”, a declarat parlamentul nord-coreean, potrivit KCNA.Relațiile intercoreene s-au deteriorat puternic în 2023, în special din cauza lansării de către Phenian a unui satelit de spionaj în noiembrie, o operațiune care a determinat Seulul să suspende un acord militar din 2018, menit să reducă tensiunile.Pentru Kim Jong Un, Coreea de Sud este „principalul inamic” al Nordului, iar eforturile de reunificare sunt o greșeală „care nu trebuie să fie făcută din nou”.În constituțiile lor respective, Coreea de Sud și Coreea de Nord revendică suveranitatea asupra întregii peninsule coreene.Fondată în urmă cu 75 de ani, fiecare dintre ele o consideră pe cealaltă ca fiind o entitate ilegală.Până la desființarea agențiilor nord-coreene, puținele contacte dintre ele, care țineau loc de relații diplomatice, erau gestionate de Ministerul sud-coreean al Unificării și de Comitetul nord-coreean pentru reunificarea pașnică, unul dintre organismele închise de Phenian.