Ronnie O’Sullivan a câștigat pentru a opta oară în carieră turneul „The Masters” la snooker, după ce l-a învins pe Ali Carter, scor 10-7, în finala de la Alexandra Palace (Londra).Carter a început mai bine meciul a condus cu 6-3, dar O’Sullivan a revenit spectaculos și s-a impus în șapte din următoarele opt frame-uri.Pentru prima oară în carieră, Ronnie a câștigat primele două turnee din „Tripla Coroană” (UK Championship, The Masters și Cupa Mondială) în același sezon.Doar Steve Davis (1987-88), Stephen Hendry (1994-95, 1995-96) și Mark Williams (2002-03) au câștigat cele mai prestigioase evenimente ale acestui sport în același sezon.Sursă video: EurosportDe știut:„Am încercat să stau aproape de Ali, să văd dacă clachează, dacă e în stare să treacă linia de finish.
Asta a fost ceea ce m-a motivat în această seară.Mi-am spus că ‘Trebuie să îl aduc în punctul în care se zvârcolește’, ador să îi văd pe rivali că clachează.
Ador! Pot să joc teribil și să îi aduc pe ceilalți în acest punct.
‘Hai să vedem dacă ești în stare’.Nu mă înțelegeți greșit, sunt jucători în circuit care sunt capabili să joace în continuare foarte bine sub presiune, dar nu prea mulți.
Mereu vreau să îi pun în această situație, să îi văd cum se descurcă.
Nu spun că Ali a clacat, dar am simțit că m-a lăsat să revin în meci, mi-a oferit timp să respirNu am fost niciodată nebun după titluri sau cifre.
Am vrut mereu să fiu competitiv, acesta a fost obiectivul meu.
Dacă se întâmplă să iau câteva trofee, acesta e bonusul.
Dar nu sunt ghidat de dorința de a depăși recorduri” – Ronnie O’Sullivan pentru Eurosport.Traseul lui Ronnie O’Sullivan până la câștigarea The Masters 2024:6-3 cu Ding Junhui6-3 cu Barry Hawkins6-2 cu Shaun Murphy10-7 cu Ali Carter.