Joi, 18 ianuarie, va avea loc deschiderea oficială a ședinței de tranzacționare cu ocazia listării emisiunii de obligațiuni a Consiliului Județean Cluj în valoare de 76 de milioane de euro, la Bursa de Valori București. La eveniment vor participa reprezentanți ai Bursei de Valori București, ai Autorității de Supraveghere Financiară, echipa Consiliului Județean Cluj, alături de Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și mai mulți reprezentanți ai unor bănci.Maturitatea împrumutului e de 10 de ani, cu scadență în 2033 și cu o opțiune de rambursare anticipată în anul 2029. Ratingul emisiunii conform Fitch Ratings este BBB outlook stabil, standalone „A”. Plasamentul privat presupune că emisiunea se adresează în special investitorilor profesionali și unui număr de maximum 149 de investitori de retail.Subscrierea obligațiunilor emise de Consiliul Județean Cluj, în valoare de 75 de milioane de euro, a fost încheiată cu succes, în luna decembrie a anului trecut.
Fondurile vor fi destinate proiectelor de dezvoltare ale Clujului.Obligațiunile emise de județul Cluj s-au suprasubscris, fiind lansate ordine cumulate pentru cumpărarea a 1.216.020 de obligațiuni reprezentând 160,6% din totalul emisiunii.
Emisiunea a fost adresată investitorilor calificați, dintre care au cumpărat cu precădere băncile, dar s-a observat un interes crescut și din partea fondurilor de investiții și a fondurilor de pensii. „Ne bucurăm că plasamentul obligațiunilor emise de județul Cluj a fost un succes, cu atât mai mult cu cât suntem primul județ din România care emite obligațiuni în ultimul deceniu.
Rata mare de suprasubscriere și interesul crescut al celor care au dorit să cumpere aceste obligațiuni sunt dovada certă a încrederii de care ne bucurăm în rândul investitorilor. Fondurile rezultate din emisiunea de obligațiuni vor fi folosite pentru finanțarea ambițiosului program de investiții al Consiliului, care vizează obiective de interes local, regional și chiar național, pe multiple axe vitale de infrastructură: sănătate, educație, drumuri sau cultură”, transmitea președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Zeci de milioane de euro vor fi folosite pentru finanțarea proiectelor din domeniul sănătății, culturii și educației, dar și pentru infrastructura din Cluj.Emisiunea de obligațiuni reprezintă un mecanism ce poate fi folosit la nivelul administrațiilor din teritoriu, reprezentând o premieră și pentru județul Cluj.
Prin comparație cu titlurile de stat, destinația fondurilor atrase prin obligațiuni constă în dezvoltarea infrastructurii locale, fără a pune presiune pe bugetul Consiliului Județean.Citiți monitorulcj.ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro