Harry Kane a devenit în vara anului 2023 cel mai scump jucător din istoria lui Bayern Munchen, după ce nemții i-au achitat lui Tottenham suma de 95 de milioane de euro.
Atacantul englez a explicat cum a fost convins de către antrenorul Thomas Tuchel să meargă în Germania.Alături de Jude Bellingham (Real Madrid), Harry Kane este unul dintre cele mai inspirate transferuri din vara anului 2023.
Atacantul englez a fost adus de nemți în schimbul sumei de 95 de milioane de euro, iar în 23 de apariții a marcat deja de 26 de ori, stabilind numeroase recorduri în prima jumătate a sezonului.
Kane a mai fost dorit și de Manchester United în vara trecută, dar atacantul echipei naționale de fotbal a Angliei a dezvăluit cine și cum l-a convins să semneze cu Bayern Munchen.
„Thomas mi-a spus ideile lui, unde mă vede în echipă, de ce aveau nevoie și cum pot îmbunătăți echipa.
A investit foarte mult timp în discuții și asta m-a impresionat.
Thomas are idei tactice grozave și știe cum vrea să joace.Aduce energie și pasiune atunci când este în vestiar.
Îmi place să îl ascult și să învăț de la el.
Thomas și cu mine vorbim mult despre fotbal, vorbim despre jocuri și despre ce are nevoie de la mine.” – a declarat Kane, potrivit Goal.com.