Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni seară, la Antena 3, că „aproape 99% din solicitările de la ministerul Agriculturii s-au închis”, că 90% dintre ele erau deja bugetate pe anul în curs, dar că nu a fost timp să le promoveze ca ordonanțe.El a criticat totuși protestatarii susținând că ar fi trebuit să vină mai întîi la negocieri la guvern și apoi să declanșeze proteste în stradă dacă nu ar fi fost mulțumiți.„În primul rând, am încercat să înţeleg de unde au pornit aceste proteste, din punctul meu de vedere, ca şi prim ministru, ele sunt îndreptăţite şi am să vă explic exact.
Era evident.
Nu sunt lucruri care au trenat sau pe care le-am făcut eu în cele şase luni de mandat de prim ministru.
Este o frustrare acumulată: am avut pandemia, a fost criza energetică, a pornit războiul, a fost o afluenţă de marfă din Ucraina pe teritoriul României, a fost un preţ, pe emoţie, un preţ mare, pe urmă a scăzut preţul, inputurile pe care fermierii le-au cumpărat anul trecut le-au cumpărat foarte scump, ele ieftinindu-se în primăvară şi preţurile scăzând la produsele agricole.
Deci un factor cumulat, lucruri care nu au ţinut neapărat de un guvern, dar lucruri pe care trebuia să le sesizăm, ca şi guvernanţi”, a afirmat șeful guvernului.Premierul spune că abordarea în agricultură trebuia una diferită, de la marii fermieri care au cumpărat inputurile scump şi au vândut marfa ieftin, la micii fermieri, cu facilităţi axate la mici fermieri, cu 300, 500 de hectare, până la o mie de hectare.
„La fel s-a întâmplat şi la transportatori: marile companii şi companiile care…
companii de familie, au două camioane pe care, de obicei, le şofează singuri şi abordările din sistemul vamal, când se iese din ţară.
Toate aceste lucruri trebuiau mai mult discutate.
Ce-mi pare rău este faptul că s-a pornit ca un fel de război între agricultori şi transportatori şi Guvernul României sau autorităţi, în general, pentru că nu s-a scandat nimic cu rea credinţă.
Orice grevă aduce şi prejudicii economice, aduce şi un disconfort populaţiei.
Ar fi trebuit căutat un dialog întâi şi dacă nu am fi găsit împreună soluţiile, cum se pare că până în acest moment le-am găsit, atunci să fi recurs la astfel de lucruri”, a detaliat premierul.Ciolacu a vorbit despre problema RCA-ului afirmând că trebuie găsite soluții și că președintele ASF a avut discuții cu transportatorii și au găsit amendamente pe care și le asumă președintele ASF.„Mi se pare mult cât este RCA acum, dar împreună găsim soluția cea mai bună.
Trebuie să existe un echilibru, nu poți să dublezi RCA-ul de la 9.000 la 18.000.
E prea mult! Mai ales la micii transportatori, este foarte greu de suportat”, a declarat premierul la Antena 3.El a susţinut că România nu îşi mai permite încă un faliment al unei firme de asigurări, spunând că a „trimite în faliment” pe asigurători nu ar rezolva nimic.„Nu-şi mai permite România.
Am avut vreo şase falimente la firmele de asigurări.
Nu pot să vin să plafonez la un preţ convenit de mine şi de dvs.
aici, în studio, pe care piaţa nu îl poate suporta, pentru că bag acele companii în faliment şi o luăm de la capăt.
Trebuie să creăm un climat corect, dar sunt mult prea mari”, a adăugat el.Protestatarii, fermieri şi transportatori cu zeci de camioane şi autoturisme, continuă să blocheaze unele dintre porţile de intrare în Portul Constanţa Sud – Agigea, pe reţele de socializare făcându-se apel ca numărul acestora să crească.
Reprezentantul fermierilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) Marius Micu a anunţat luni seară că „probabil că va fi decisă suspendarea oricărei iniţiative de proteste”, deoarece a fost găsit un acord privind solicitările fermierilor.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus, în aceeași conferință de presă, că „aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă”, iar procesul-verbal pe care l-a încheiat cu reprezentanţii fermierilor va fi asumat şi respectat de el.Protestele transportatorilor și fermierilor au continuat luni, pentru a șasea zi consecutivă, după ce negocierile din week-end au eșuat.
Circulaţia a fost restricţionată pe prima bandă, pe ambele sensuri, în localitatea Afumaţi din judeţul Ilfov, soșeaua fiind ocupată de autocamioane.
De asemenea, mii de camioane și tractoare au fost scoase în stradă și au paralizat intrările în marile orașe din țară.
După noi negocieri la guvern, premierul Ciolacu a cerut luni urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve problemele semnalate de fermieri și transportatori.