Andre Agassi şi Steffi Graf, doi dintre cei mai buni jucători de tenis din toate timpurile, vor participa la a cincea ediție a Sports Festival.
În data de 15 iunie 2024, de la ora 18:00, aceștia vor fi prezenți în BT Arena din Cluj-Napoca.Agassi şi Graf vor juca în premieră în faţa publicului din România, alături de alţi doi invitaţi speciali care urmează să fie anunţaţi în scurt timp, precizează organizatorii.„Ne dorim să celebrăm ediţia a cincea a Sports Festival alături de publicul nostru, iubitorii de sport din România.
Evenimentul pregătit anul acesta este cel mai mare din portofoliul nostru de până acum.Avem în teren doi jucători care au câştigat 30 de titluri de Grand Slam împreună şi amândoi au stabilit recorduri greu de egalat: Andre Agassi şi Steffi Graf.
Această ediţie va fi de neuitat.Am ridicat ştacheta foarte mult, dar publicul din România merită să aibă oportunitatea de a vedea legendele sportului care ne-au făcut să visăm” – Patrick Ciorcilă, business development şi co-fondator Sports Festival.>> VIDEOStory Antreprenori în sport #7: Ardelenii, logistica și festivalurile.
Cum face un fost prof de sport afaceri din evenimente sportive și muzicalePrimele 1.000 de bilete la meciul demonstrativ de tenis vor fi puse în vânzare luni, 15 ianuarie, ora 14:00 şi pot fi achiziţionate la preţuri de Early Bird.
Alături de ele, sunt disponibile, tot la preţ redus, 10 bilete VIP.Categoria 1 – 180 lei;Categoria 2 – 120 lei;VIP – 700 lei.Andre Agassi, supranumit The Punisher, şi-a început cariera de tenismen în anii ‘80 şi a devenit cunoscut nu doar pentru abilităţile sale excepţionale pe teren, ci şi pentru stilul său inconfundabil de joc, caracterizat de un retur de serviciu puternic şi un backhand agresiv.Are opt titluri de Grand Slam la activ, incluzând: Australian Open (1995, 2000), Roland Garros (1999), Wimbledon (1992) şi US Open (1994, 1999).
Agassi este primul jucător care a făcut Golden Slam – adică a câştigat toate Grand Slam-urile şi medalia de aur olimpică în acelaşi an – precum şi singurul om care a câştigat un Super Slam în carieră – toate Grand Slam-urile, plus medalia de aur olimpic şi ATP Finals, toate în acelaşi an.El a fost primul jucător care a câştigat toate cele patru competiţii de simplu pe trei suprafeţe diferite (hard, zgură şi iarbă) şi încă este americanul care a câştigat cel mai recent Openul Francez (1999) şi Australian Open (2003).
De asemenea, are 17 titluri de master şi a făcut parte din echipele câştigătoare ale Cupei Davis în 1990, 1992 şi 1995.Agassi a ajuns pe locul 1 mondial pentru prima dată în 1995, şi a revenit pe primul loc în 1999, iar pentru următorii patru ani s-a bucurat de cea mai de succes etapă din cariera sa.
În 2006, Andre Agassi s-a retras oficial din tenis, punând capăt unei cariere impresionante.Steffi Graf este una dintre cele mai mari şi influente jucătoare de tenis din istorie, cu un palmares impresionant acumulat în perioada 1982 şi 1999.Cunoscută pentru stilul său agresiv şi pentru abilităţile sale deosebite, Graf a câştigat un total de 22 de titluri de Grand Slam, inclusiv fiecare dintre cele patru turnee majore.
Ea a realizat „Golden Slam” în 1988, câştigând toate cele patru turnee de Grand Slam şi medalia de aur olimpică în acelaşi an.Steffi Graf s-a retras din tenis în 1999, după ce a ocupat locul întâi în clasamentul WTA pentru un record de 377 de săptămâni.Graf continuă să fie implicată în diverse activităţi caritabile şi formează împreună cu Andre Agassi unul dintre cele mai faimoase cupluri din lumea tenisului.