Andrey Rublev a avut parte de un meci spectaculos în runda inaugurală de la Australian Open 2024, favoritul cinci al competiției fiind nevoit să revină de la 2-5 în tiebreak-ul setului decisiv pentru a obține calificarea în turul al doilea de la Melbourne.>> Australian Open 2024: Ana Bogdan, eliminată în turul întâi de o jucătoare venită din calificări Rublev a avut parte de începutul de meci pe care și-l dorea: a ajuns la 2-0 la seturi (7-5, 6-4), iar disputa curgea spre o victorie lejeră a rusului.
Doar că Thiago Seyboth Wild a dat drumul loviturilor conștient fiind că nu mai are ce pierde.
Brazilianul a echilibrat meciul, și-a ridicat nivelul jocului, iar Rublev a început să greșească tot mai mult.
Wild a restabilit egalitatea pe tabelă după ce a câștigat seturile trei și patru, scor 6-3, 6-4.
Nici decisivul nu a fost lipsit de dramatism.
La 6-5 în favoarea lui Rublev, Wild a salvat patru mingi de meci.
S-a ajuns în maxi tiebreak, acolo unde brazilianul a condus cu 5-2.
Nu a fost însă suficient, Rublev reușind să revină și să se impună cu 10-6.
Partida a durat trei ore și 45 de minute.
În turul doi de la Australian Open, Andrey Rublev va da peste învingătorul partidei dintre Christopher Eubanks (34 ATP) și Taro Daniel (74 ATP).
>> Australian Open 2024: Prima favorită eliminată de la Melbourne Punct spectaculos la fileu între Rublev și WildA bit of cheeky Wii tennis at the net 🤣#summeroflove • #DrinkResponsibly • #cheekypoints • @wwos • @espn • @eurosport • @wowowtennis pic.twitter.com/GYhaZfnhWNFinalul meciului dintre Rublev și WildSursa video: EurosportNovak Djokovic (1) – Stefanos Tsitsipas (7)Jannik Sinner (4) – Andrey Rublev (5)Holger Rune (8) – Daniil Medvedev (3)Alexander Zverev (6) – Carlos Alcaraz (2).Australian Open 2024 are loc în perioada 14-28 ianuarie.
Campionii en-titre sunt Novak Djokovic și Aryna Sabalenka.