Rusia l-a desemnat drept „agent străin” pe un celebru romancier: „Teroriştii m-au declarat terorist”

Spread the love

Rusia l-a desemnat pe Boris Akunin, unul dintre cei mai populari romancieri ai ţării, drept agent străin, relatează News.ro citând BBC.Boris Akunin a fost adăugat într-un registru al „teroriştilor şi extremiştilor” de către Ministerul rus al Justiţiei, din cauza obiecţiilor sale faţă de invazia Rusiei în Ucraina.În vârstă de 67 de ani, autorul este cunoscut pentru criticile sale de-a lungul timpului la adresa preşedintelui Vladimir Putin.Înainte de război, romanele poliţiste ale lui Akunin au fost bestselleruri în Rusia, până când autorităţile i-au interzis cărţile.Ministerul rus al Justiţiei a precizat că Akunin – al cărui nume real este Grigori Chkhartishvili – „s-a opus operaţiunii militare speciale din Ucraina”.Ministerul a adăugat că Akunin a „diseminat informaţii false menite să creeze o imagine negativă” a Rusiei şi a armatei sale.De asemenea, l-a acuzat că a ajutat la strângerea de fonduri pentru susţinerea armatei ucrainene.În ziua în care Rusia a lansat invazia masivă în Ucraina, Akunin a scris: „Rusia este condusă de un dictator dezechilibrat psihic şi cel mai rău este că îi urmează cu obedienţă paranoia”.Ca răspuns la anunţul făcut de Ministerul Justiţiei, Boris Akunin – care locuieşte la Londra – a scris: „Teroriştii m-au declarat terorist”.Eticheta de „agent străin”, care aminteşte de termenul „duşmani ai poporului” din epoca sovietică, le cere celor care sunt catalogaţi drept „agenţi străini” să se identifice ca atare pe reţelele de socializare şi în alte publicaţii.

De asemenea, le impune acestora cerinţe grele de raportare financiară.Multe personalităţi culturale ruse au fugit din ţară de când Moscova şi-a început campania militară împotriva Ucrainei.

Cei care au rămas se confruntă cu legi stricte de cenzură.____

Lasă un răspuns