Gaza, Ucraina, comerţul şi Marea Roşie: geopolitica ar urma să domine la reuniunea anuală a elitelor politice şi economice mondiale ce începe luni la Davos, scriu AFP și Agerpres.Reuniunea Forumului Economic Mondial (WEF), în Alpii elveţieni, are loc „în contextul geopolitic şi economic cel mai complicat după mai multe decenii”, a recunoscut săptămâna aceasta Borge Brende, care prezidează organizaţia.„Războiul din Gaza continuă şi există temeri de escaladare”, a avertizat el.
„Vom reuni personalităţile-cheie pentru a vedea cum poate fi evitată o deteriorare suplimentară a situaţiei şi gândit viitorul”.Războaie, schimbări climatice, tensiuni diplomatice între SUA şi China cu privire la Taiwan, atacuri în Marea Roşie asupra navelor comerciale: „Geopolitica actuală este ca şi cum ai privi un artist de circ care jonglează cu farfurii pe beţe”, subliniază Karen Harris, partener şi economist al societăţii de consiliere Bain&Company.În total şi pe lângă sutele de directori economici, peste 60 de şefi de stat sau de guvern sunt anunţaţi să vină la Davos, printre care prim-ministrul Li Qiang, care va fi cel mai înalt responsabil chinez, după preşedintele Xi Jinping în 2017, care va participa la reuniune, imediat după alegerile din Taiwan.Noul preşedinte al Argentinei, ultraliberalul Javier Milei, comparat cu Donald Trump pentru poziţiile sale antisistem, va fi şi el prezent.Sunt de asemenea aşteptaţi secretarul de stat american Antony Blinken, însoţit de consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, preşedintele israelian Isaac Herzog şi prim-miniştrii libanez Najib Mikati, qatariot Mohammed bin Abdelrahman Al-Thani şi iordanian Bisher al-Khasawneh.Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a adresat în trecut liderilor doar prin mesaj video, va veni personal anul acesta.
El va participa de asemenea, duminică, în ajunul WEF, la o reuniune a consilierilor pe probleme de securitate naţională din mai multe ţări.Preşedintele francez Emmanuel Macron va susţine un discurs despre „rolul Franţei în Europa”, potrivit organizatorilor.Staţiunea de schi va fi plasată sub o foarte strictă supraveghere.
Circa 5.000 de militari elveţieni participă la dispozitivul de securitate, care prevede zboruri de patrule permanente cu avioane de luptă deasupra întregii ţări.Forumul, pe tema „reconstruirea încrederii”, are ambiţia să pună accent, în afară de conflictele mondiale, şi pe inteligenţa artificială – calificată de organizatori drept „forţă pentru economie şi societate”.Dintre marile nume ale capitalismului mondial vor fi prezenţi directorul general al Microsoft, Satya Nadella, şi fondatorul ChatGPT Open AI, Sam Altman.Clima şi securitatea cibernetică sunt de asemenea pe agendă, la fel ca riscurile legate de dezinformare, care pot „mina legitimitatea guvernelor nou-alese”, potrivit Raportului asupra riscurilor mondiale publicat de WEF înainte de reuniune şi la începutul unui an electoral major.Dincolo de riscurile misinformării (o informaţie falsă, însă difuzată involuntar) şi dezinformării (informaţie falsă difuzată voit) „induse de IA”, dar şi de „polarizarea societală” se adaugă anul acesta „îngrijorările referitoare la o criză persistentă a costului vieţii”, notează Forumul într-un comunicat.Pe lângă programul oficial, la Davos vor avea loc nenumărate prânzuri, mic dejunuri, cine şi cocktailuri informale pentru factorii de decizie politică şi economică – cu câte o plimbare ocazională cu sania – care vor ritma săptămâna la o altitudine de 1.500 de metri.Şi, în fiecare an, este o sursă de multe critici.
Tinerii socialişti elveţieni, care cheamă la o demonstraţie duminică, denunţă din nou evenimentul din acest an ca fiind o „reuniune închisă a celor bogaţi şi puternici” care „poartă responsabilitatea pentru crize şi războaie”.