Manchester United – Tottenham, meci contând pentru etapa a 21-a din campionatul Angliei, este programat, duminică, 14 ianuarie, de la ora 18:30, pe Old Trafford, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1, Orange Sport 1 şi Prima Sport 1.Manchester United îşi joacă una dintre ultimele şanse în cursa pentru un loc în Top4 la finalul sezonului în faţa unui Tottenham în revenire, la care este de aşteptat să debuteze Radu Draguşin, într-una dintre cele mai interesante partide ale etapei a 21-a din Premier League.Manchester United este pe locul 9, cu 31 de puncte, la nouă distanţă de poziţiile de Champions League, şi vine după o victorie, un rezultat de egalitate şi trei înfrângeri în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut pe terenul celor de la Nottingham, scor 1-2.Echipa lui Erik ten Hag a câştigat însă cel mai recent meci oficial, singurul disputat până acum în 2024, 2-0 în deplasare cu Wigan, echipă din League One (liga a treia) în turul al treilea din FA Cup (Cupa Angliei), reuşind, astfel, să se califice în 16-imile de finală ale competiţiei, unde va întâlni, în deplasare, pe 28 ianuarie, învingătoarea dintre Newport County din League Two (liga a patra) şi Eastleigh din National League (liga a cincea).În partidele disputate în acest campionat pe teren propriu, Manchester United a înregistrat şase succese şi patru eşecuri, iar golgheterul echipei este Scott McTominay, cu cinci reuşite în Premier League („diavolii” au al treilea cel mai slab atac din competiţie, cu 22 de goluri marcate; doar nou promovatele Burnley – 21 şi Sheffield United – 15 au înscris mai puţine).Tottenham ocupă locul 5, cu 39 de puncte, unul mai puţin ca Arsenal, echipa de pe 4, ultima poziţie care asigură participarea în Liga Campionilor, şi vine după patru victorii şi o înfrângere în ultimele cinci etape din Premier League, iar în runda trecută s-a impus pe teren propriu, în faţa celor de la Bournemouth, scor 3-1.La rândul ei, şi echipa lui Ange Postecoglou a jucat în turul al treilea din FA Cup (Cupa Angliei), 1-0 acasă cu Burnley, în singura partidă oficială disputată în 2024, şi s-a calificat în 16-imile de finală ale competiţiei, în care va juca pe teren propriu cu Manchester City (va fi următorul meci oficial, pe 26 ianuarie).Tottenham are cinci succese, trei remize şi două eşecuri în partidele disputate în deplasare în actuala stagiune din Premier League, iar cel mai bun marcator al echipei este Heung-Min Son, cu 12 goluri în campionat.Radu Drăguşin, fundaşul transferat de la Genoa la Tottenham pentru 25 de milioane de euro (suma ar putea ajunge la 31 de milioane de euro din diferite bonusuri), ar putea debuta pentru londonezi chiar în meciul de pe Teatrul Viselor.În meciul din tur, disputat pe 19 august 2023, Tottenham s-a impus pe teren propriu în faţa lui Manchester United cu 2-0, după golurile marcate de Sarr (49) şi Lisandro Martinez (83a).Superbet oferă cota 1,40 pentru pronosticul 1X: victorie pentru gazde sau rezultat de egalitate în meciul Manchester United – Tottenham.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol