Un grup de turişti au rămas blocaţi în telescaunul de pe pârtia olimpică Prislop din staţiunea Borşa din Munţii Rodnei.
din cauza unei defecţiuni a instalaţiei, a informat sâmbătă seară purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Adriana Şanta, potrivit Agerpres.„Pe pârtia Prislop, în urma întreruperii alimentării cu energie electrică, mai multe persoane au rămas blocate pe telescaun (…) Planul Roşu de Intervenţie a fost activat.
Persoanele au fost transportate la un refugiu încălzit din vârful pârtiei şi au fost evaluate medical.
În urma evaluării medicale o singură persoană prezenta degerături la un deget, iar majoritatea persoanelor au coborât pe schiuri la baza pârtiei.
Defecţiunea a fost remediată şi instalaţia a repornit”, a spus Adriana Şanta.Conform sursei citate, la locul intervenţiei s-au deplasat forţe din cadrul Staţiei de Pompieri Vişeu de Sus şi Borşa cu o autospecială de stingere, 3 echipaje SMURD, o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi o autoscară de la Detaşamentul Baia Mare, precum şi salvamontişti de la Borşa şi o ambulanţă A SAJ Maramureş.