Tudor Duma, zis Maru, tânărul din anturajul lui Vlad Pascu, cel care, drogat fiind, a ucis doi tineri într-un accident la 2 Mai, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri.
Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, potrivit News.ro.”(…) respinge ca nefondate contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi de contestatorul inculpat Duma Tudor împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală în data de 08.01.2024 în dosarul nr.
36501/3/2023/a1”, este decizia pronunţată, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti.
Decizia magistraţilor este definitivă.În 8 ianuarie, Tribunalul Bucureşti a ”constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul DUMA TUDOR zis MARU” şi a menţinut măsura arestării preventive până la o nouă verificare, dar nu mai târziu de 30 de zile.Aceeaşi decizie a magistraţilor, prevedea înlocuirea arestului la domiciliu pentru fraţii Constantin.”(…) înlocuieşte măsura arestului la domiciliu dispusă prin Încheierea nr.
684/CP pronunţată la data de 15.12.2023 pronunţată de completul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I Penală faţă de inculpaţii CONSTANTIN COSTIN-ANTON, CONSTANTIN ŞTEFAN-CIPRIAN, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.
Dispune punerea în libertate a inculpaţilor CONSTANTIN COSTIN-ANTON şi CONSTANTIN ŞTEFAN-CIPRIAN de sub puterea măsurii arestului la domiciliu la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu sunt arestaţi sau deţinuţi în altă cauză”, se arăta în decizia Tribunalului Bucureşti.Cei trei au fost trimişi în judecată, în decembrie 2023, pentru trafic de droguri.
Tudor Duma – zis Maru – are legătură cu Vlad Pascu, cel care drogat fiind a accidentat mortal doi tineri în localitatea 2 Mai.Maru s-a filmat în timp ce a pătruns în incinta Spitalului Floreasca pentru a căuta medicamente cu care să se drogheze.În acest dosar, Vlad Pascu rămâne în arest preventiv, conform deciziei definitive luate marți, 9 ianuarie, de Tribunalul Constanța.În 28 decembrie, Judecătoria Mangalia a menținut decizia de arestare preventivă a lui Vlad Pascu, cercetat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
Vlad Pascu a atacat decizia Judecătoriei, iar Tribunalul Constanţa i-a respins ca nefondată contestaţia.Accidentul a avut loc în 19 august, pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, după ce Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri care mergeau pe marginea drumului.
Roberta Marina Dragomir (20 de ani) și Sebastian Andrei Olariu (21 de ani), ambii fiind studenți la Facultatea de Geografie a Universității București, au murit pe loc.
Alți trei tineri au fost răniți.Tragedia de la 2 Mai a aruncat într-un nou scandal Poliția Română, condusă (din mai 2021) de către inspectorul general Benone Matei, aflat în subordinea directă a chestorului Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne.Accidentul a avut loc în 19 august, pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, după ce Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de opt tineri care mergeau pe marginea drumului.
Roberta Marina Dragomir (20 de ani) și Sebastian Andrei Olariu (21 de ani), ambii fiind studenți la Facultatea de Geografie a Universității București, au murit pe loc.
Alți trei tineri au fost răniți.Tragedia de la 2 Mai a aruncat într-un nou scandal Poliția Română, condusă (din mai 2021) de către inspectorul general Benone Matei, aflat în subordinea directă a chestorului Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul de Interne.Concluziile raportului de control, prezentate de Cătălin Predoiu:La zece zile de la accident, șeful Poliției Române, Benone Matei, a avut prima ieșire publică, la Constanța, pentru instalarea unei noi conduceri a Poliției Județene.
El a vorbit despre mai multe „erori impardonabile” în acest caz, spunând că „100% accidentul putea fi evitat”.Benone Matei a fost la Constanţa pentru numirea noului şef al Poliției Județene, Mădălina Vlangăr, instalată după ce fostul șef al IPJ Adrian Glugă a demisionat, fiind cercetat prealabil în urma erorilor grave ale polițiștilor în cazul lui Vlad Pascu.
De altfel, șeful Poliției Române și fostul șef al IPJ Constanța au susținut o conferință de presă comună.Putea fi evitat accidentul de la 2 Mai, dacă nu existau erorile Poliției?Concluziile raportului de control, prezentate de Cătălin Predoiu:La zece zile de la accident, șeful Poliției Române, Benone Matei, a avut prima ieșire publică, la Constanța, pentru instalarea unei noi conduceri a Poliției Județene.
El a vorbit despre mai multe „erori impardonabile” în acest caz, spunând că „100% accidentul putea fi evitat”.Benone Matei a fost la Constanţa pentru numirea noului şef al Poliției Județene, Mădălina Vlangăr, instalată după ce fostul șef al IPJ Adrian Glugă a demisionat, fiind cercetat prealabil în urma erorilor grave ale polițiștilor în cazul lui Vlad Pascu.
De altfel, șeful Poliției Române și fostul șef al IPJ Constanța au susținut o conferință de presă comună.Putea fi evitat accidentul de la 2 Mai, dacă nu existau erorile Poliției?