Muzeul Național al Bucovinei invită copiii, tinerii, dar nu numai, la „ora de muzeu”, unde „să se joace cu istoria”, să afle povestea Sfatului Domnesc de la Suceava și a sfătuitorilor Măriei Sale Ștefan cel Mare, cu ajutorul poveștilor ilustrate, al jocurilor, al prezentărilor inedite.Este vorba de programul de educație muzeală dedicat celor dornici să cunoască istoria prin joc și povestiri, program intitulat „Sfătuitorii Măriei Sale – Taine, jocuri și povești în Sala Sfatului Domnesc de la Suceava”, care se va desfășura pe parcursul anului 2024, de marți până vineri, între orele 10:00 – 15:00, la Muzeul de Istorie Suceava.În cadrul activităților proiectului, participanții se vor bucura de Istoria Sfatului Domnesc transpusă în paginile unei cărțulii cu o poveste fabuloasă, atractiv ilustrată, se vor juca cu puzzle-uri și cuburi de mari dimensiuni, reconstituind imagini prin care vor descoperi Muzeul de Istorie, Sala Sfatului Domnesc, Cetatea Sucevei, bijuterii medievale, sfătuitorii Măriei Sale și multe alte.„Propunem publicului nostru o altfel de vizită la muzeu, valorificând expoziția permanentă a Sălii Sfatului Domnesc de la Muzeul de Istorie Suceava prin intermediul unei ore de muzeu ludico-educațională.Prezentarea Sfatului Domnesc de la Suceava cu ajutorul jocurilor, al personajelor desenate și al poveștilor despre sfătuitorii Măriei Sale, prin care se prezintă rolul acestora și importanța la curtea voievodului Ștefan cel Mare, va facilita, într-un mod inedit și atractiv, accesul la informații despre perioada medievală a Sucevei, despre domnia celui mai mare român al tuturor timpurilor, despre muzeu și ceea ce oferă acesta pentru comunitate”, au transmis reprezentanții Muzeului de Istorie Suceava.
Detalii suplimentare, înscrieri și programări, la telefon 0230 216 439, interior 116 (Biroul Educație, Marketing și Comunicare al Muzeului Național al Bucovinei).