Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziție din acest weekend pârtiile din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Cârlibaba

Spread the love

Pârtiile de schi din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Cârlibaba sunt deschise pentru iubitorii sporturilor de iarnă.

În cursul zilei de vineri a fost deschis oficial sezonul de schi pe pârtia Veverița din Vatra Dornei, în același timp fiind funcțională și pârtia Parc, fără porțiunea „Poienița”.

Pârtia Veverița are o lungime de aproape 800 de metri, o diferență de nivel de 183 de metri și un grad de dificultate mediu.

Pârtia Parc este deservită de un miniteleschi cu o lungime de 250 de metri, pentru pârtia de începători, și de teleschiul „Parc”, cu o lungime de 700 de metri.

Pentru pârtia Veverița programul de funcționare este între orele 9:00 și 20:00, cu precizarea că de luni și până vineri, în intervalul 15:00-17:00, au loc antrenamentele copiilor legitimați la cluburile sportive din Vatra Dornei (cu excepția vacanțelor și a sărbătorilor legale și religioase). Potrivit viceprimarului din Vatra Dornei, Marius Rîpan, pentru pârtiile Veverița și Parc, practicanții sporturilor de iarnă vor putea folosi un ski pass unic.

În acest sezon, abonamentele pentru o zi costă 110 lei pentru copii până în 12 ani și seniori (peste 65 de ani) și 150 de lei pentru adulți.

Prețurile cartelelor cu puncte variază în funcție de numărul de puncte care se achiziționează, respectiv de la 10 lei pentru 4 puncte pentru seniori și copii și 15 lei pentru adulți și până la 95 de lei pentru 50 de puncte pentru copii și seniori și 120 de lei pentru adulți.

O urcare cu teleschiul pe pârtia Veverița este două puncte. Începând de sâmbătă, 13 ianuarie, va fi deschisă și pârtia cu cea mai mare lungime din județul Suceava, pârtia Rarău, de aproape 2.900 de metri.

Programul de funcționare al acestei pârtii este următorul: luni-marți: 9:00-19:00, miercuri: 12:00-19:00 și joi-duminică: 9:00-19:00.

Tarifele pentru adulți în actualul sezon de schi sunt următoarele: o urcare – 35 lei, o zi – 170 lei, o jumătate de zi (14:00-19:00) – 90 lei; 2 zile: 280 lei; 3 zile: 400 lei; 4 zile: 500 lei; 5 zile: 600 lei; 10 puncte – 110 lei, 20 puncte – 180 lei; 120 puncte – 530 lei și copii.

Pentru copiii cu vârste între 7 și 14 ani tarifele sunt: o urcare – 25 lei, o zi – 110 lei; o jumătate de zi (14:00-19:00) – 60 lei; două zile – 190 lei, 10 puncte – 70 lei, 20 de punte – 110 lei.

O urcare cu telegondola este două puncte.

Pârtia Rarău are o lungime de 2.840 de metri, cu un grad de dificultate mediu, fiind deservită de o instalație cu 33 de telegondole, fiecare cu o capacitate de opt locuri.

Pârtia dispune și de instalație de nocturnă.Tot la Câmpulung Moldovenesc, iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziție, tot de sâmbătă, 13 ianuarie, și pârtia Bucovina, aflată la intrarea în acest municipiu dinspre Gura Humorului, pe drumul Valea Caselor, la aproximativ 250 de metri de intersecția DN 17.

Pârtia dispune de o instalație de teleschi cu o lungime de 420 de metri, o bandă transportatoare cu o lungime de 50 de metri, pentru copii și pentru începători, precum și instalație de nocturnă.

Pe pârtia Bucovina sunt disponibile trei trasee, de 420 de metri, 450 m și 470 de metri, precum și o pârtie de sanie de 250 de metri.

Pârtia cu lungimea de 420 de metri are un grad mediu de dificultate, în timp ce celelalte două sunt pentru începători. Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziție și pârtia din Cârlibaba.

Domeniul schiabil din această comună include o pârtie de dificultate medie cu o lungime de 1.100 de metri și o pârtie pentru începători de 110 metri, ambele fiind deservite de un teleschi, respectiv un baby-schi.

De asemenea, domeniul include și o pârtie pentru sănii.Pârtia Cârlibaba este deschisă între orele 9:00 și 17:00, în zilele de sâmbătă și duminică, și de la 10:00 la 17:00 în timpul săptămânii.

Prețurile ski pass-urilor pentru adulți sunt de 140 de lei pe zi, 110 lei între orele 13:00 și 17:00, 80 de lei pentru 10 urcări, 45 de lei – 5 urcări, 10 lei – o urcare.

Pentru copii tarifele sunt de 90 de lei pe zi, 60 de lei între orele 13:00 și 17:00, 60 de lei – 10 urcări, 35 de lei – 5 urcări, 8 lei – o urcare.Pârtia Șoimul din Gura Humorului, din parcul Ariniș, urmează să fie deschisă la mijlocul săptămânii viitoare, în timp ce pârtia Șoimul 2 va fi funcțională din weekendul viitor.

Lasă un răspuns