„Eminescu în limba franceză”, activitate organizată miercuri de Alianța Franceză din Suceava

Spread the love

În cadrul „După-amiezilor francofone”, Alianța Franceză din Suceava organizează miercuri, 17 ianuarie 2024, la ora 18.00, activitatea „Eminescu en français”/Eminescu în limba franceză, în colaborare cu Biblioteca universitară USV, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu”.

Activitatea destinată promovării poeziei şi limbii franceze va avea loc la sediul Alianţei Franceze din Suceava, din Strada „Ştefan cel Mare”, nr.

50 (vizavi de Muzeul de Istorie) şi se adresează publicului larg.Programul acestei acțiuni dedicate zilei de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu va cuprinde o expoziţie de carte în limba franceză: „Le poète Mihai Eminescu traduit en français”, prezentată de bibliotecarul Despina Rotaru (Biblioteca USV), prezentarea „Petite histoire de la traduction de l’oeuvre de Mihai Eminescu en français”, realizată de lector univ.

dr.

Gina Puică de la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (USV), un recital de poezie susţinut de elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”, coordonaţi de profesoara Cristina Hetriuc, precum şi un moment muzical propus de elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, coordonaţi de profesoara Petronela Munteanu.Organizatorii au transmis că activitatea îşi propune să prezinte atât traduceri în limba franceză ale unor poeme foarte cunoscute („Ce te legeni…”, „La steaua”, „Floare albastră”, „Sara pe deal…”), cât şi traducători şi traduceri cu care publicul român este mai puţin familiarizat, oferind participanţilor aspecte inedite referitoare la opera lui Mihai Eminescu tradusă în limba franceză.  Momentele muzicale vor alterna cu momentele poetice, pentru a crea o atmosferă de adevărată sărbătoare literară.

Lasă un răspuns