Polițiștii de frontieră maramureșeni au depistat în trafic, pe raza localității Vișeu de Jos, un cetățean român, domiciliat în Maramureș, care conducea un autoturism, cu toate că dreptul de a conduce i-a fost suspendat.Ieri, 11 ianuarie a.c., în jurul orei 14.00, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control, în zona de responsabilitate, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus au oprit în trafic, pentru control, pe raza localității Vișeu de Jos, un autoturism marca BMW, înmatriculat în România, la volanul căruia se afla un tânăr, de 25 de ani, cu domiciliul pe raza municipiului Maramureș.
La controlul documentelor, poliţiştii de frontieră i-au solicitat celui aflat la volan permisul de conducere.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră s-a constatat că dreptul de a conduce al maramureșeanului a fost suspendat.În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.