Colegiul Medicilor atenţionează asupra consecinţelor scăderii bugetului pentru serviciile medicale

Spread the love

 Totodată, Colegiul a pledat pentru o reformă structurală a sistemului de sănătate planificată riguros.„Deşi, în ansamblu, bugetul alocat Sănătăţii în 2024 este mai mare, în comparaţie cu execuţia precedentă, resursele financiare prevăzute reflectă o reducere a fondurilor disponibile pentru sectoare vitale: medicina de familie, ambulatoriul de specialitate şi stomatologie.

Mai exact, creşterea se referă la totalul cheltuielilor sistemului, inclusiv creşterea salariilor şi la finanţarea măsurilor cuprinse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Astfel, încadrarea în limitele bugetare stabilite va fi realizată prin scăderea valorii punctelor sau a veniturilor finale, preponderent în segmentele precizate.

Această scădere este evidenţiată în mesajul transmis de Casa Naţională de Sănătate: pentru punctul per capita, se stabileşte valoarea de 7,7 lei, pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală primară, 6,2 lei, iar pentru punctul pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, 3,3 lei”, a transmis CMR, într-un comunicat remis presei., potrivit Agerpres.Conform Colegiului Medicilor, această situaţie are consecinţe „grave” asupra îndeplinirii nevoilor de îngrijiri medicale ale populaţiei.În opinia organizaţiei, „sunt încălcate obligaţiile asumate de autorităţi, în mod repetat şi în diverse forme”, atât faţă de partenerii europeni, cât şi faţă de corpul medical, prin acordurile şi contractele negociate şi încheiate în anul 2023.Citiți monitorulcj.ro și pe Google News CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.ro

Lasă un răspuns