Transmiterea rujeolei continuă în România, chiar dacă, în ultima perioadă, câteva zeci de mii de copii fost recuperaţi la vaccinare, a afirmat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. De asemenea, s-au înregistrat trei decese din cauza rujeolei. „Pe măsură ce numărul de persoane, cohorta de copii nevaccinaţi este consistentă, şi transmiterea în comunitate continuă. Nu s-a terminat transmiterea, chiar dacă, în urma campaniilor desfăşurate, sunt câteva zeci de mii de copii care au fost recuperaţi la vaccinare în această perioadă. Sunt trei decese, ăsta este adevărul”, a declarat Rafila, citat de News.ro.Ministrul Sănătății a mai precizat că nu este vorba doar de prevenirea rujeolei, deoarece vaccinul ROR previne trei boli: rujeolă, rubeolă şi oreion.„Prevenirea acestor boli este extrem de importantă, inclusiv ţinând cont nu numai de situaţia ameninţătoare de viaţă pe care ar putea să o producă rujeola, dar şi celelalte boli, de exemplu oreionul făcut la o vârstă care depăşeşte vârsta pubertăţii poate afecta serios acei adolescenţi şi poate, dacă sunt nevaccinaţi şi se îmbolnăvesc mai târziu decât vârsta copilăriei, poate afecta şi sănătatea lor pe termen lung şi lucrul ăsta cred că trebuie cunoscut şi înţeles de toată lumea”, spune ministrul Sănătății.