Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Capitală, Simin Aysel Florescu, a afirmat marţi seară că aproape toate paturile sunt ocupate şi a precizat că secţia de copii este plină, în special cu cazuri de rujeolă, gripă, Covid şi alte tipuri de afecţiuni, transmite News.ro.Simin Aysel Florescu a fost întrebată, marţi, la Medika TV, care este situaţia cazurilor în unitatea sanitară pe care o conduce.„Suntem practic la capacitate maximă. Este totul ocupat în spital, în limita câtorva paturi libere de izolare, în cazul pacienţilor infectaţi cu mai multe tipuri de germeni, dar din punct de vedere al patologiei suntem practic plini. Secţia de copii este plină în special cu rujeolă, dar şi cu cazuri de gripă şi cu cazuri de Covid şi alte tipuri de afecţiuni. Incredibil de multe se internează în fiecare zi, cred că zece cazuri. (…) În restul spitalului sunt cazurile de gripă, mai ales la pacienţii adulţi sau la pacienţii vârstnici, tot nevaccinaţi, cazuri de COVID, cazuri de alte tipuri de pneumonii de sezon, precum şi patologia noastră de toate zilele. Cert este că devine din ce în ce mai greu să poţi să izolezi pacienţii în aceste condiţii unii de ceilalţi, pentru că evident că nu poţi să aşezi un bolnav cu un tip de afecţiune lângă un bolnav cu o altă boală contagioasă. Aşa că ne luptăm să acomodăm toţi pacienţii, să le oferim un maximum de suport medical, în condiţiile în care noi suntem din ce în ce mai puţini şi în special personalul medical mediu”, a declarat Simin Aysel Florescu.Ea a mai fost întrebată despre pacienţii infectaţi simultan cu mai multe tipuri de germeni.„De exemplu, este vorba de pacienţii cu gripă sau cu COVID sau cu rujeolă pe care trebuie evident să îi separi, ori singuri, ori împreună cu pacienţi care au aceeaşi patologie. Nu poţi să combini gripa cu infecţia Sars-Cov-2 şi cu rujeola. Pe de altă parte, vorbim de pacienţi care sunt infectaţi sau colonizaţi cu germeni de diverse tipuri. Vorbim de microbi în acest caz nu numai de virusuri, cum am spus până acum, şi germeni care sunt multi-rezistenţi. Acei pacienţi trebuie izolaţi practic singuri. Aşa că este o dublă provocare, pe lângă numărul mare de cazuri, şi existenţa acestor cazuri care trebuie izolate, fiecare în altă parte, reprezintă într-adevăr o problemă din ce în ce mai stringentă”, a afirmat managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.Întrebată ce prevede pentru săptămânile următoare din acest punct de vedere, Simin Aysel Florescu a răspuns: „Păi ce am putea avea decât o creştere a numărului de cazuri. Lunile ianuarie, februarie, martie… probabil că deja în februarie vom atinge un vârf, cred, şi după aceea, în martie vom sta într-un platou aşa, până prin mai. Cam aşa se întâmplă în fiecare an, în ultimii trei ani a fost pandemia şi am văzut mai puţin aşa ceva, dar acum clar că ne reluăm vechile obiceiuri, să zic aşa, cu tristeţe”.Citește și: