Consiliul de Administrație al Companiei TAROM a decis pe 5 ianuarie 2024 numirea lui Costin Iordache în calitate de director general interimar al companiei. Iordache a mai fost director general și a mai condus compania Tarom în trecut. „Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice, cât și al programului Leadership Excellence, din cadrul Univerității Berlin. Domnul Iordache are o experiență de peste 18 de ani în companii de renume național și internaţional, precum ABN AMRO BANK, Romtelecom sau Telekom Group”, anunță Tarom. Consiliul de Administratie al Companiei TAROM a luat în calcul asigurarea continuității activității companiei și a planului de restructurare asumat de management. „Mandatul domnului Costin Iordache debutează efectiv din prima zi în care Bogdan Popescu, fost director general TAROM, își încheie activitatea în companie. Astfel toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a Consiliului de Administratie al TAROM și a statului roman reprezentat de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, în calitate de acționar al TAROM”, mai transmite Tarom.„Obiectivul principal al echipei de management rămâne implementarea planului de restructurare ce va conduce la revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă, inclusiv acelor etape ce presupun anterior aprobări din partea forurilor externe”, potrivit companiei. Reamintim că fostul director general al TAROM, Bogdan Popescu, a demisionat, la finalul anului trecut. Bogdan Popescu fusese numit în acea funcție în octombrie 2023. Anterior, șeful Tarom fusese Costin Iordache, cel care revine practic acum la frâiele operatorului aerian de stat.