O dronă a explodat în apropierea unor nave pe una dintre cele mai aglomerate rute din Marea Roşie. Marina SUA susţine că drona aparţine rebelilor Houthi şi anunţă că nu sunt pagube sau victime în urma exploziei, potrivit Sky News. Rebelii Houthi, susţinuţi de Iran, au lansat un nou asupra navelor comerciale din Marea Roşie. Atacul vine la câteva ore după ultimatumul dat de coaliţia condusă de SUA Atacul vine la doar câteva ore după ce Casa Albă şi o serie de naţiuni partenere au emis un ultim avertisment către gruparea susţinută de Iran să înceteze atacurile sau să se confrunte cu potenţiale acţiuni militare. „A venit la câteva mile de navele care operează în zonă – nave comerciale şi nave ale marinei americane – şi am privit cu toţii cum a explodat”, a declarat viceamiralul Brad Cooper, care conduce forţele navale americane în Orientul Mijlociu. Vezi mai multe articole din categoria externe Grupul Houthi, care controlează o mare parte din Yemen şi sunt susţinuţi de Iran, consideră că atacurile reprezintă un protest faţă de operaţiunile militare ale Israelului în Gaza. Rebelii au lansat mai multe atacuri asupra navelor comerciale în Marea Roşie începând din noiembrie. Transportul internaţional a fost grav perturbat, mai multe companii suspendându-şi călătoriile prin Marea Roşie.