Josep Borrell, şeful diplomaţiei Uniunii Europene, încearcă să preîntâmpine transformarea conflictului Israel-Hamas într-un război regional, potrivit Sky News.Oficiali occidentali în misiuni de stingere a focului: Josep Borrell merge în Liban, Antony Blinken se află Israel Josep Borrell va rămâne în Liban până duminică, în timp ce ciocnirile dintre forţele israeliene şi militanţii Hezbollah riscă să se transforme într-un conflict regional. Borrell va „sublinia din nou necesitatea de a avansa eforturile diplomatice cu liderii regionali”, se arată într-o declaraţie a UE. Vizita diplomatului european coincide cu cea a secretarului de stat al SUA Antony Blinken, în Israel. Călătoria diplomatului american are acelaşi scop, de a reduce tensiunile regionale. Vezi mai multe articole din categoria externe Tensiunile din regiune s-au agravat în ultimele zile după moartea liderului Hamas Saleh al Arouri. Acesta a fost ucis marţi, într-un atac cu drone în Beirut. Israelul nu a revendicat atacul, dar Hasan Nasrallah, liderul Hezbollah, a jurat răzbunare. În replică, Benjamin Netanyahu, premierul israelian, a avertizat că Beirutul va fi transformat „în Gaza” dacă Hezbollah va începe un război total.