Ministrul chinez de Externe: cooperarea China-SUA „nu mai este opţională, ci imperativă”

Spread the love

Cooperarea China-SUA „nu mai este opţională, ci imperativă”, a declarat vineri ministrul chinez de Externe, Wang Yi, potrivit Reuters. Cooperarea este „cea mai corectă alegere pentru ca SUA şi China să se înţeleagă”, a spus Wang în timpul unui discurs ţinut la un eveniment care a marcat cea de-a 45-a aniversare de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. „Cooperarea China-SUA nu mai este o opţiune pentru cele două ţări şi chiar pentru lume, ci un imperativ care trebuie abordat cu seriozitate”, a spus Wang. Potrivit demnitarului, China speră că americanii îşi vor relaxa atitudinea şi vor respecta alegerile făcute de poporul chinez şi calea de dezvoltare a ţării, inclusiv atunci când îşi apără suveranitatea naţională şi integritatea teritorială. Vezi mai multe articole din categoria externe „Suntem dispuşi să ne angajăm să construim o relaţie China-SUA stabilă, sănătoasă şi durabilă, pe baza respectului reciproc”, a declarat Wang. Demnitarul chinez a mai spus că ţara sa îşi va asuma o responsabilitate crescută pentru pacea şi dezvoltarea lumii. „Nu avem intenţia de a înlocui pe nimeni, de a trece peste nimeni şi nu avem nicio intenţie de a căuta hegemonie”, a precizat el.

Lasă un răspuns