O comisie a parlamentului ucrainean s-a întâlnit joi pentru a discuta modificările, unele dintre ele considerate draconice, propuse legii privind mobilizarea în forțele armate, o mutare cerută de conducerea militară pentru a suplimenta efectivul de trupe necesare pentru a face față invaziei rusești, relatează Reuters.Propunerile au fost criticate de public și unii politicieni. Comisarul pentru drepturile omului din parlamentul ucrainean a declarat de asemenea că unele dintre măsuri sunt neconstituționale.Amendamentele aduse legii mobilizării au fost trimise de guvern parlamentului la sfârșitul lunii decembrie, după discuții cu conducerea forțelor armate.Odată ce comisia din legislativul unicameral de la Kiev aprobă o variantă a proiectului, el va intra în plen pentru dezbateri și va putea fi modificat în cursul a două sau trei lecturi. Dacă este aprobat de parlament, el va merge la președintele Zelenski pentru promulgare.Unii parlamentari și un consilier de rang înalt al lui Zelenski au încercat să tempereze îngrijorările publice, dând asigurări că varianta inițială a proiectului va fi modificată înainte de a fi discutată într-o primă lectură în parlament, poate chiar săptămâna viitoare.Ucraina a început să mobilizeze civili în forțele armate încă din prima zi a invaziei rusești, când președintele Zelenski a declarat legea marțială pe întreg teritoriul țării. La început forțele armate ucrainene au fost ajutate și de un aflux de voluntari străini, însă numărul acestora a scăzut dramatic.Ministerul de interne de la Kiev a precizat de asemenea că până acum au fost deschise 9.000 de dosare penale pentru evitarea mobilizării.Zelenski a declarat luna trecută că forțele armate au propus mobilizarea a 450.000-500.000 de trupe suplimentare. Șeful Statului Major de la Kiev, generalul Valeri Zalujnîi, spune că numărul ține cont de pierderile suferite și proiecțiile pentru planurile militare viitoare.Analiștii militari afirmă că jumătate de milion de bărbați ar putea fi mobilizați pe parcursul întregului an, nu concomitent, în cazul aprobării măsurii.Proiectul depus de guvern în parlament prevede o serie de sancțiuni pentru cei care evită mobilizarea, dar și celelalte persoane care o încalcă. Cei găsiți vinovați ar urma să fie incluși într-un registru special și vor putea fi supuși unor restricții privind tranzacțiile cu proprietăți, călătoritul în străinătate și contractarea creditelor.Persoanele vinovate ar putea să își piardă de asemenea plățile sociale și accesul la servicii oferite de stat. Una dintre modificările propuse prevede inclusiv restricții privind abilitatea acestora de a obține permisul de conducere.Un proiect de lege separat depus concomitent în parlament cu cel al guvernului propune de asemenea mărirea substanțială a amenzilor pentru cei care nu se prezintă la birourile de registratură militară, care încalcă regulile privind mobilizarea și comit infracțiuni în timp ce se află în serviciul militar.Acest proiect propune de asemenea introducerea unei pedepse de până la 5 ani de închisoare pentru cei care refuză controlul medical militar.Amendamentele propuse de guvern prevăd de asemenea reducerea vârstei de la care persoanele pot fi mobilizate la 25 de ani, de la 27 de ani, cât este în prezent.O asemenea mutare ar permite forțelor armate să își refacă rezervele însă autoritățile nu au oferit deocamdată cifre exacte, citând motive legate de securitate. Parlamentul a aprobat deja această măsură încă din primăvara anului trecut, însă ea nu a intrat în vigoare fiindcă Zelenski nu a promulgat-o.El a spus că se va răzgândi dacă apar argumente solide în acest sens.Un alt amendament ar permite birourilor de registratură să trimită somațiile de mobilizare online, prin email sau intermediul unei alte platforme electronice. Un asemenea pas ar îngreuna evitarea ofițerilor de recrutare, care în prezent prezintă somațiile în persoană sau le trimit la domiciliul celor în cauză.Rusia a adoptat o măsură asemănătoare în luna aprilie a anului trecut.Pachetul legislativ conține și o prevedere cerută insistent de militarii de pe front și familiile lor, dar care este una extrem de delicată pentru conducerea militară: demobilizarea celor care au servit încontinuu timp de 36 de luni în timpul legii marțiale pe care parlamentul ucrainean a prelungit-o cu regularitate de la începutul invaziei.Unii dintre soldații ucraineni luptă de aproape doi ani și sunt epuizați fizic și mental. În prezent legea mobilizării nu prevede niciun interval de timp după care militarii să fie lăsați la vatră.Generalul Zalujnîi spune că o asemenea măsură va fi posibilă doar dacă nu există vreo escaladare din partea Rusiei pe câmpul de luptă și dacă Ucraina va avea pregătite suficiente rezerve până în 2025 pentru a înlocui trupele actuale.De asemenea, legea marțială le interzice teoretic bărbaților apți pentru serviciul militar să părăsească țara însă ea a fost respectată sporadic în haosul primelor zile ale invaziei rusești. În forma sa actuală legislația ucraineană nu permite ca bărbații plecați deja din țară să fie convocați pentru serviciul militar.În forma sa inițială, proiectul guvernului propune ca bărbații plecați din țară să fie obligați să își actualizeze livretul militar, un lucru care în prezent poate fi făcut doar la birourile de registratură din Ucraina. De asemenea, se propune ca serviciile consulare, precum emiterea unor pașapoarte, să fie condiționare de prezentarea documentelor de registratură militară.Însă tentativele de a-i forța pe ucrainenii care au fugit de invazie să se întoarcă să lupte împotriva Rusiei s-ar dovedi extrem de controversate și analiștii cred că este puțin probabil ca această prevedere să se regăsească în forma finală a legii, după dezbaterile din parlament.Germania, una dintre țările care au primit cel mai mare număr de refugiați din Ucraina, a anunțat deja că nu se pune problema să dea curs unor solicitări ale guvernului de la Kiev de a-i preda pe ucrainenii aflați pe teritoriul german în vederea mobilizării lor.Urmărește ultimele evoluții din a 680-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.