Armata americană a anunțat miercuri că demontează un monument dedicat soldaților confederați din Războiul Civil american, amplasat într-unul dintre principalele cimitire militare americane, în apropiere de Washington, potrivit AFP.De mai mulți ani, monumente sau clădiri care onorează soldați sau personalități din Confederație, statele sudiste care s-au opus abolirii sclaviei și au luptat pentru secesiune (1861-1865), au fost redenumite sau demontate în întreaga țară.Această mișcare s-a accelerat după valul de proteste din 2020, în urma uciderii unui bărbat de culoare, George Floyd, de către un polițist alb la Minneapolis, în timpul unei arestări.La sfârșitul lunii octombrie, armata a finalizat redenumirea a nouă baze militare care poartă numele unor lideri confederați.Memorialul care urmează să fie demontat se află în Cimitirul Național Arlington, în statul Virginia, unde sunt înmormântați circa 400.000 de veterani și familiile lor, precum și doi președinți americani, printre care John Fitzgerald Kennedy.Lucrările au fost suspendate pentru scurt timp în această săptămână de un tribunal sesizat de „organizații și persoane care doresc să păstreze patrimoniul Sudului american”, potrivit unui document judiciar.Instanța a ordonat apoi reluarea lucrărilor.Potrivit comitetului însărcinat cu supravegherea îndepărtării monumentelor sau a obiectivelor militare care îi onorează pe confederați, monumentul în cauză „oferă o viziune nostalgică și mitologizată a Confederației, inclusiv simbolizări și reprezentări foarte igienizate ale sclaviei”.Comisia a cerut ca statuia și structurile de bronz de sub ea să fie îndepărtate, dar să se păstreze baza și fundațiile pentru a nu deteriora mormintele din jur.