UTA și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 2-2, partida din runda cu numărul XXI a SuperLigii. Oltenii au revenit spectaculos, după ce au fost conduși cu 2-0 în startul partidei. Formația antrenată de Mircea Rednic a început excelent, iar Claudiu Micovschi a deschis scorul în minutul 3, cu un șut din interiorul careului. Avantajul arădenilor s-a dublat peste doar patru minute, când același Micovschi l-a presat pe Raul Silva, care a trimis în propria poartă. Ambele formații s-au confruntat cu probleme înainte de minutul 20, iar Vladimir Screciu și Claudiu Micovschi au fost înlocuiți în urma unor accidentări. UTA a marcat din nou în minutul 40, dar reușita lui Marcelo Freitas a fost anulată de VAR pentru ofsaid. În prelungirile primei reprize, Universitatea Craiova a redus din diferență prin Nicușor Bancu. Partea a doua a început la fel de spectaculos, iar Jasmin Kurtic a ratat egalarea de la punctul cu var. S-a făcut totuși 2-2 în minutul 75, când Alexandru Mitriță a marcat cu un șut din afara careului. Cu un singur punct obținut, oltenii urcă provizoriu pe locul secund al clasamentului, în timp ce UTA urcă deasupra locurilor de baraj. Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre UTA și Universitatea Craiova.Marți U Craiova 1948 – Petrolul Ploiești 2-0Poli Iași – FCSB 1-3Miercuri UTA – Universitatea Craiova 2-2Farul – Rapid / ora 20:30 Joi Hermannstadt – Sepsi / ora 17:00 CFR Cluj – Universitatea Cluj / ora 19:45 Vineri Oțelul Galați – FC Botoșani / ora 17:30 Dinamo – FC Voluntari / ora 20:30 1. FCSB 44 puncte / 21 meciuri2. Universitatea Craiova 34 / 213. CFR Cluj 33 / 204. Rapid 32 / 205. Sepsi 29 / 206. U Cluj 29 / 20…………….13. FC Voluntari 24 / 2014. Poli Iași 23 / 2115. Dinamo 13 / 2016. Botoșani 9 / 20