Republica Moldova intenţionează să părăsească CSI până la finalul lui 2024

Spread the love

Republica Moldova intenţionează ca până la finele anului 2024 să se retragă din Comunitatea Statelor Independente (CSI), organizaţia post-sovietică în care este membră, a afirmat miercuri preşedinta Comisiei de politică externă a parlamentului de la Chişinău, Doina Gherman, într-o declaraţie pentru postul Exclusiv-TV, transmit Reuters și Agerpres.„Ne-am stabilit ca obiectiv să încheiem totul până la sfârşitul lui 2024”, a spus Doina Gherman. „Aceasta nu înseamnă că nu vor fi mici întârzieri, dar, în cea mai mare parte, aproape toate evaluările ministerelor individuale arată că suntem în stadiul final”, a completat ea.Anunţul survine după ce Republica Moldova şi-a diminuat implicarea în cadrul CSI de când Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei. Guvernul de la Chişinău a denunţat deja zeci de acorduri cu această organizaţie şi a anunţat luna trecută că în 2024 nu-şi va mai plăti contribuţia în cadrul CSI, contribuţie pe care şi-a diminuat-o pentru anul în curs.Comunitatea Statelor Independente (CSI), formată din fostele republici sovietice, a fost creată la 8 decembrie 1991 prin semnarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente de către președinții Belarus, Rusei și Ucrainei.La 21 decembrie 1991, Republica Azerbaidjan, Republica Armenia, Republica Belarus, Republica Kazahstan, Republica Kârgâză, Republica Moldova, Federația Rusă, Republica Tadjikistan, Turkmenistan, Republica Uzbekistan și Ucraina au semnat Declarația de la Alma-Ata privind crearea Comunității Statelor Independente. La 22 ianuarie 1993, în cadrul Summit-ului CSI de la Minsk a fost adoptat Statutul Comunității Statelor Independente.Republica Moldova a ratificat Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 8 aprilie 1994, iar Statutul Comunității Statelor Independente a fost ratificat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 26 aprilie 1994.

Lasă un răspuns