Fostul ministru polonez de interne Mariusz Kaminski şi adjunctul său din partidul naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) au fost condamnaţi miercuri la doi ani de închisoare pentru abuz de putere în funcţiile anterioare, a anunţat agenţia de presă PAP, citată de Reuters.Sursa foto: AP Miercuri, o instanţă judecătorească din Varşovia i-a condamnat pe Kaminski şi pe Maciej Wasik, fostul său adjunct de la Ministerul de Interne, la doi ani de închisoare, iar alţi doi oficiali ai biroului anticorupţie la un an de închisoare. Sentinţa este definitivă şi înseamnă că Kaminski, considerat un apropiat al liderului PiS Jaroslaw Kaczynski, şi Wasik îşi vor pierde mandatele parlamentare, potrivit sursei. Vezi mai multe articole din categoria politic „Aceasta este o sentinţă pe care nu o recunoaştem şi nu există niciun motiv pentru a pune capăt mandatelor noastre”, a declarat Kaminski în cadrul unei conferinţe de presă. „Nu ne simţim vinovaţi sau condamnaţi, am fost graţiaţi de domnul preşedinte”, a adăugat Wasik. În 2015, la câteva săptămâni după ce PiS a ajuns la putere, preşedintele Andrzej Duda l-a graţiat pe Kaminski, care fusese găsit vinovat de abuz de putere în timp ce era şef al agenţiei anticorupţie. Graţierea i-a permis să devină ministru. Avocaţii au pus la îndoială faptul că Duda ar fi putut să-l graţieze pe Kaminski înainte ca o instanţă să emită o decizie finală în cazul său, iar politicienii din opoziţie au afirmat că decizia sa a fost una politică.