Vaticanul a declarat luni, într-o hotărâre oficială aprobată de Papa Francisc, că preoții romano-catolici pot binecuvânta cupluri de același sex atâta timp cât acestea nu au loc în cadrul ritualurilor sau liturghiilor obișnuite ale Bisericii. Cu toate acestea, Vaticanul se opune ferm în continuare față de căsătoria persoanelor de același sex, relatează Reuters și AFP.Documentul Vaticanului spune că o astfel de binecuvântare nu va legitima căsătoria, ci ar fi un semn că Dumnezeu îi întâmpină pe toți.Binecuvântarea „nu va avea loc niciodată în același timp cu ritualurile civile ale uniunii sau în relație cu ele”, a precizat documentul din dicasterul pentru Doctrina Credinței aprobat de Papa Francisc.Preoții ar trebui să decidă de la caz la caz și „nu ar trebui să împiedice sau să interzică apropierea Bisericii de oameni în orice situație în care ar putea căuta ajutorul lui Dumnezeu printr-o simplă binecuvântare”.Preoți catolici din Germania fac astfel de binecuvântări deja de doi ani de zile, dar până acum fără aprobarea Vaticanului. În 2021, peste 100 de biserici din Germania au organizat ceremonii de nuntă deschise ”tuturor celor care se iubesc” – homosexuali, lesbiene sau heterosexuali, alăturându-se adtfel iniţiativei ”dragostea câştigă”, lansată de către preoţi, diaconi şi voluntari.