Un complot în care ar fi implicaţi zeci de contrabandişti din Siria care au complicităţi cu Iranul, aceştia izbutind să treacă graniţa cu lansatoare de rachete, mine antipersonal şi explozibili, a fost dejucat luni, a anunţat armata iordaniană. Armata iordaniană a informat că a dejucat, luni, un complot în care ar fi implicate zeci de persoane infiltrate din Siria, care au complicităţi cu Iranul, acestea izbutind să treacă graniţa cu lansatoare de rachete, mine antipersonal şi explozibili, relatează Reuters. Conform presei iordaniene, armata a aruncat în aer un vehicul încărcat cu explozibili, în timp ce se opunea celei mai mari operaţiuni transfrontaliere de contrabandă cu arme şi droguri din ultimii ani. Vezi mai multe articole din categoria externe Contrabandiştii au reuşit să treacă graniţa înapoi, după ce au rănit însă militari ai armatei iordaniene. De altfel în acestă lună s-au înregistrat mai multe astfel de incursiuni peste graniţa iordaniană, care s-au soldat cu moartea unui soldat iordanian şi a cel puţin 12 contrabandişti. Oficialii iordanieni, ca şi aliaţii lor occidentali, spun că gruparea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, şi miliţiile care controlează o mare parte din sudul Siriei se află în spatele acestei creşteri a contrabandei cu droguri şi arme. Pe de altă parte, Iranul şi Hezbollah spun că aceste acuzaţii fac parte din ”comploturile occidentale împotriva ţării”. La rândul său Siria neagă complicitatea cu miliţiile susţinute de Iran, care au legătură cu armata şi forţele sale de securitate. Experţii ONU şi oficialii americani şi europeni spun că traficul ilicit de droguri finanţează o proliferare a miliţiilor pro-iraniene şi a forţelor paramilitare pro-guvernamentale create de mai mult de un deceniu de conflict în Siria. Siria, devastată de război, a devenit principalul loc din regiune pentru un comerţ cu droguri de miliarde de dolari, Iordania fiind o rută de tranzit cheie către statele bogate în petrol din Golf pentru o amfetamină produsă în Siria, spun oficialii occidentali şi cei de la Washington.