O navă de război a Marinei Regale a doborât o presupusă dronă de atac care viza nave comerciale în Marea Roşie, a anunţat sâmbătă secretarul britanic al apărării, Grant Shapps.În timpul nopţii, HMS Diamond a tras o rachetă Sea Viper şi a distrus o dronă care „viza nave comerciale”, a spus ministrul britanic Grant Shapps, potrivit Associated Press și News.ro.Este pentru prima dată când marina regală britanică doboară o ţintă aeriană, de la Războiul din Golf din 1991.Shapps a declarat că atacurile rebelilor houthi din Yemen asupra navelor comerciale „reprezintă o ameninţare directă la adresa comerţului internaţional şi a securităţii maritime”.„Marea Britanie rămâne angajată să respingă aceste atacuri pentru a proteja fluxul liber al comerţului global”, a spus el într-un comunicat.Transportul maritim global a devenit o ţintă în timpul războiului dintre Israel şi Hamas, organizaţie care, la fel ca şi rebelii Houthi, este sprijinită de Iran. Rebelii Houthi au lansat o serie de atacuri asupra navelor din Marea Roşie, precum şi drone şi rachete care au vizat Israelul.La începutul acestei luni, trei nave comerciale din Marea Roşie au fost lovite de rachete balistice trase din Yemenul controlat de Houthi, iar o navă de război americană a doborât trei drone în timpul atacului, a declarat Pentagonul.Vineri, Maersk, cea mai mare companie de transport maritim din lume, a transmis tuturor navelor sale care plănuiau să treacă prin strâmtoarea Bab el-Mandeb din Marea Roşie să „îşi întrerupă călătoria până la noi ordine”, după un atac cu rachete asupra unei nave cargo sub pavilion liberian.HMS Diamond a fost trimis în regiune în urmă cu două săptămâni ca mijloc de descurajare, alăturându-se navelor din SUA, Franţa şi alte ţări.Citește și: