În lupta pentru locurile de play-off, FC Hermannstadt a fost învinsă categoric de FCSB, scor 3-0, iar antrenorul Marius Măldărășanu și-a exprimat dezamăgirea după prestația elevilor săi. Dacă în etapa precedentă reușeau să învingă Universitatea Craiova, sibienilor le-au lipsit doi jucători importanți în meciul cu FCSB, Baba Alhassan și Daniel Paraschiv. Totuși, antrenorul Marius Măldărășanu nu și-a menajat fotbaliștii la finalul meciului, despre care spune că a fost cel mai slab al echipei sale. Fost jucător emblematic al Rapidului, antrenorul lui Hermannstadt a dezmințit că ar fi pe lista giuleștenilor pentru preluarea echipei. „Este cel mai slab joc al nostru de după promovare, nu îmi explic. Prima repriză a fost execrabilă. Au fost mai buni decât noi la toate capitolele. Nu aveam cum să scoatem ceva din acest joc. Am arătat ca o echipă mică ce se bate la locurile de baraj şi nicidecum la playoff. Nu vreau să dau cu piciorul la munca de până acum. Sperăm să spălăm ruşinea cu Sepsi. Dacă am fi marcat primii, poate era altceva. Repet, au fost peste noi. E o echipă care se va bate la titlu (n.r. FCSB). Am arătat rău, nu am avut atitudine. Dacă aveam posibilitatea, la pauză aș fi schimbat 11 jucători Am şi dat câteva declaraţii pentru a linişti vestiarul. Nu era neliniştit doar vestiarul Rapidului, ci şi al nostru. Nu era nimic real, că eu aş fi pe lista lor. Nimeni nu a vorbit cu mine. Acum ceva timp am zis că nu sunt pregătit mental. Nu se pune problema să merg la Rapid. Apar momente grele în viaţa fiecărei echipe. Mai sunt etape multe” – a anunțat Marius Măldărășanu, conform DigiSport. După 20 de etape scurse din SuperLigă, FC Hermannstadt ocupă locul 7 cu 28 de puncte, unul mai puțin decât Farul, ultima formație aflată pe loc de play-off.