La finalul partidei dintre UTA și Farul Constanța, încheiată cu scorul de 0-0, managerul tehnic al campioanei a acuzat maniera de arbitraj, dar nu i-a menajat nici pe elevii săi. Constănțenii au remizat cu UTA într-o partidă în care au avut și un gol anulat de VAR pentru ofsaid. La finalul meciului, Gheorghe Hagi a reclamat atât un posibil penalti, cât și cartonașul galben primit de căpitanul Larie, care îl face indisponibil pentru runda viitoare. „Ca să câștigi un meci, trebuie să marchezi. Trebuie să schimbi vitezele, să le ai pe toate patru. Dacă le ai pe primele două, e greu. Astăzi, nu am fost proaspeți. Am avut puține oportunități. A fost penalty clar în prima repriză. A fost atingere 100%. Nu am fost noi, dar am încercat să câștigăm pe un teren neutru. Știam că întâlnim o echipă puternică. Nu înțeleg de ce nu am fost proaspeți. Poate din cauza drumului, am făcut două zile, am dormit pe unde am putut. Ar trebui să găsesc un răspuns în zilele următoare. (n.r. faza cu Larie) Dacă ăla e de cartonaș galben… Probabil arbitrii știu care sunt jucătorii care au cartonașe, ei oricum fac ședințe înainte. Dacă ăla e cartonaș, la mijlocul terenului, asta e. Trebuie să găsim opțiuni și să câștigăm cu Rapid acasă. Ne luptăm să intrăm în play-off, dar vom vedea dacă avem forță să fim acolo” – a declarat Gică Hagi, pentru DigiSport. În ultima etapă a SuperLigii din acest an, Rapid se va deplasa pe terenul campioanei Farul Constanța, miercuri de la ora 20:30.