Ungaria este o ţară „suficient de independentă pentru a-şi apăra propriile interese”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov.Putin şi Orban sunt amici Oficialul rus a comentat decizia premierului ungar Viktor Orbani de a bloca noi finanţări UE pentru Ucraina, relatează Ria Novosti. „Nu depinde de noi să comentăm, Ungaria este o ţară suverană, are propriile ei interese. Ungaria, printre altele, spre deosebire de multe alte ţări europene, îşi apără interesele foarte ferm”, a spus Peskov. Intrarea Ucrainei şi a Moldovei în UE ar putea „destabiliza” Uniunea Europeană, care a decis să demareze procedurile de admitere a acestora doar din motive „politice”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus acest lucru, citat de agenţia Interfax. Vezi mai multe articole din categoria politic „UE a avut întotdeauna criterii destul de stricte de intrare. În momentul de faţă, este evident că nici Ucraina, nici Moldova nu îndeplinesc aceste criterii”, a mai zis Peskov. Este cunoscută apropierea pe care Ungaria o are faţă de Rusia, de când la putere a venit Viktor Orban. Maghiarii depind energetic de puterea de la Moscova.