Un bărbat pe trotinetă a lovit intenţionat un pieton şi a murit în urma impactului, la Paris

Spread the love

Ceea ce ar fi putut fi o simplă ceartă pe străzile din Paris s-a transformat într-o tragedie: în seara zilei de marţi o altercaţie între pasagerul unei trotinete electrice şi un pieton, în arondismentul 14 al capitalei franceze, a scăpat de sub control. Utilizatorul trotinetei l-a lovit în mod deliberat pe pieton, dar a murit în urma coliziunii, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru Le Figaro.În pofida sosirii rapide a serviciilor de urgenţă, bărbatul de pe trotinetă a murit după nici o oră.Conducătorul vehiculului cu două roţi s-a prăbuşit după ce s-a ciocnit cu pietonul, iar la locul accidentului au fost observate urme de sânge pe capul acestuia şi pe jos.Pietonul a suferit o rană la gleznă şi a fost transportat la spital, potrivit aceleiaşi surse, care a adăugat că a fost testat negativ pentru alcool şi droguri. (News.ro)

Lasă un răspuns