FCSB și Dinamo, eliminate din Cupa României – Tabloul sferturilor de finală

Spread the love

Grupele Cupei României s-au terminat joi, iar surprizele au continuat și în ultimele partide. Pe lângă Rapid și Farul, din sferturile de finală vor lipsi și FCSB și Dinamo. FCSB avea nevoie de un rezultat de egalitate pe terenul celor de la U Craiova 1948 pentru a trece de grupe. Cu mulți titulari menajați, formația antrenată de Elias Charalambous a fost dominată de olteni în prima repriză, iar finalul a adus deschiderea scorului. Juan Bauza a marcat în minutul 40, iar patru minute mai târziu a venit rândul lui Van Durmen să dubleze avantajul gazdelor. Repriza secundă nu a adus schimbări pe tabelă, iar FCSB părăsește competiția încă din faza grupelor. Dinamo a deschis scorul în partida cu Oțelul prin Quentin Bena în minutul 22, dar trei minute mai târziu Teles reușea egalarea. Același Bena a marcat din nou în minutul 53, însă în propria poartă, iar Jonathan Cisse mărea avantajul gălățenilor la două goluri, patru minute mai târziu. Dinamoviștii nu au cedat, au continuat să atace, iar Amzăr (min 65) și Gonzalo Gregorio (min 84) au restabilit egalitatea, rezultat la care Oțelul obține biletul pentru sferturile de finală. Corvinul Hunedoara vs CFR Cluj Universitatea Cluj vs FC Hermannstadt U Craiova 1948 vs FC Voluntari Universitatea Craiova vs Oțelul Galați Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt 0-0 Petrolul Ploiești – Sepsi 2-2 Progresul Pecica – Corvinul 0-6 Dinamo – Oțelul 3-3 U Craiova 1948 – FCSB 2-0 1. U Craiova 1948 – 7 p 2. Oțelul Galați – 5 p 3. FCSB – 4 p 4. Dinamo – 3 p 5. Zalău – 3 p 6. FC Bihor – 1 p

Lasă un răspuns